marți, 16 mai 2017

16.05.2017

Şase balaurii de foc care vor parcă să acopere fântâna cu apă. Cam aşa am putea descrie partea centrală a mandalei de astăzi.

Mult roşu, multă energie brută, energie sexuală, creatoare, multă vitalitate. Numai că fiecare dintre noi o poate folosi după cum se pricepe mai bine. Iar rezultatele vor fi în consecinţă. 

Să evităm să judecăm pe ceilalţi pentru modul cum vor folosi energia zilei de astăzi şi să ne concentrăm pe ceea ce avem noi de făcut, pe planurile şi proiectele care au nevoie de energia noastră, de aceea putem direcţiona toată această energie către lucrurile pe care dorim să le realizăm.

Dacă totuşi nu reuşim să controlăm această energie puternică şi simţim cumva că suntem traşi către zone cu vibraţie mai joasă, avem la dispoziţie rugăciunea şi meditaţia pentru a ne calma şi a ne ridica în planurile cu vibraţie mai ridicată.

Să fim atenţi la zonele din viaţa noastră unde avem provocări, unde întâlnim obstacole pentru că ele ne arată, de fapt, că acolo mai avem ceva de rezolvat, de vindecat, de iertat. Să binecuvântăm, aşadar, toate aceste situaţii mai "dure" la prima vedere, dar foarte benefice în final. Să nu uităm că atunci când ni se întâmplă un eveniment mai puţin plăcut, acţiunea în sine este doar o mică parte, cea mai mare parte fiind formată de reacţia pe care o avem noi la ceea ce ni s-a întâmplat. Iar această reacţie este direct proporţională cu tot ceea ce noi nu am vindecat şi nu am înţeles cum să trecem peste şi să mergem mai departe. Aşa că ne vom lovi de acea situaţie, cu diferite ocazii până când o vom vindeca şi vom înţelege ceea ce avem de înţeles.

Să fim atenţi la minciună şi să ne străduim să evităm folosirea ei. De asemenea, să fim atenţi să nu denigrăm alte religii sau convingeri religioase. Să nu uităm că aşa cum alte religii ni se par ciudate, şi religia noastră poate părea ciudată pentru alţii.


#manadaledelumina, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu