12.08.2017
Mai scriem şi noi ceva astăzi? Comunicarea este de partea noastră, însă în forma indirectă, aşa că ar fi bine să avem pe lângă noi ceva pe care să scriem, fie hârtie, fie suport electronic.
De asemenea, astăzi avem tendinţa spre însingurare, spre retragere mai departe de lume, aşa că ar fi un bun moment să ne "mai spovedim" adică să dăm şi celorlalţi informaţia pe care o deţinem. Aşa cum după spovedanie suntem mult mai uşori, la fel şi după ce am scris ne simţim mult mai bine, pentru că am reuşit să dăm acea informaţie din interiorul nostru şi să lăsăm loc pentru cea care urmează să vină.
Avem multă vitalitate astăzi şi suntem foarte energici, însă în interiorul nostru avem o mică bătălie între explorarea energiei sexuale de astăzi şi abstinenţa pe care o aduce tiparul de pustnic din centrul mandalei. Avem de vindecat această "incompatibilitate" pentru că, de fapt, noi nu am înţeles cu adevărat rolul sexualităţii în viaţa noastră şi continuăm, şi în viaţa această, după mult alte vieţi, să asociem sexualitatea cu energiile mai joase, cu tentaţii demonice şi de aceea avem reţineri în a ne bucura de ea.
Avem putere pe cuvânt astăzi, aşa că ar fi bine să fim atenţi cum utilizăm cuvintele, pentru a nu aduce prejudicii nici nouă, nici celorlalţi.
Am putea foarte bine să folosim afirmaţii pozitive rostite cu voce tare pentru a aduce schimbări la nivel de Sine.
Să fim atenţi la manipulare, la minciună, mai ales dacă alegem să folosim şarmul şi sexappeal-ul pe care le aduce ziua de astăzi.
Comoditatea este o altă provocare astăzi, mai ales că este sâmbătă şi nu ne mai împinge nimic de la spate. Să evităm totuşi să-i dăm putere şi să ne mobilizăm să facem ceva, chiar dacă tentaţia ei este una dulce 😀.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu