vineri, 11 august 2017

11.08.2017

Atunci când vrem să facem ceva, de cele mai multe ori, obstacolul se află în interiorul nostru. Fie că-i spunem lipsă de idei, lipsă de chef de muncă etc., el este acolo şi se manifestă. 

De fapt este modul prin care noi se autosabotăm, prin care ne punem o barieră pentru că, de fapt, noi nu vrem să reuşim, nu vrem să ne fie bine, nu vrem să evoluăm, nu vrem ...

Este încăpăţânarea prin care noi răspundem la faptul că ne-am născut aici şi în această perioadă, deşi am convenit împreună cu Dumnezeu, până să venim, ceea ce o să experimentăm. Numai că am convenit atât la nivel de Sine Superior, cât şi la nivel de Sine inferior, iar aici, în trup, suntem doar la nivel de Sine inferior, care dintr-o dată s-a văzut şef şi care vrea să facă cum doreşte el. Sinele nostru inferior nu doreşte, de multe ori să comunice nici cu Sinele nostru Superior, nici cu Divinitate, ci stă aşa ca un copil supărat, care nu doreşte să facă nimic. 

De fapt toată neiubirea de Sine se găsește aici şi dacă reuşim să schimbăm programele pe care le avem la acest nivel, reuşim să facem "copilul" să nu mai fie supărat. 

Un prim pas ar fi să începem să medităm şi să stăm de vorbă cu Sinele nostru inferior. El ne determină personalitatea, de fapt ne reprezintă pe noi, de aceea este nevoie de comunicăm mai des cu el şi să vedem ce are să ne spună. Îl putem educa, îl putem angrena în jocuri, îl putem schimba. De ce avem nevoie? De răbdare, de multă răbdare. 

Aşadar, astăzi în această zi, Universul ne invită să începem să lucrăm cu noi, să intrăm în interiorul nostru, acolo de unde pornesc lucrurile sau unde sunt blocate. Este un bun moment să ne stabilim un program zilnic la care, orice s-ar întâmpla, să nu renunţăm. Efortul mic, dar constant este cel care aduce schimbarea, pentru că aduce, în primul rând conştientizarea. Ce vom primi în schimb? Un alt EU (şi nu mă refer aici la Uniunea Europeană 😀). O persoană care înţelege ce este iubirea de Sine, care îşi ştie valoarea şi cum să o folosească, o persoană care poate să determine, o persoană echilibrată, o persoană care ştie că viaţa este un dar şi priveşte partea ei bună, care nu se mai sperie de ziua de mâine, o persoană ... 

După cum vedeţi, după această interpretare nu există vreo reclamă la vreun produs-minune care produce schimbări peste noapte, pentru că nu există aşa ceva. Vestea bună este că ne putem schimba, vestea mai puţin bună este că avem nevoie de timp, de muncă şi ţine foarte mult de noi. Ceilalţi ne pot ajuta, dar nu se pot schimba fără ca noi să vrem.

Aşa că este momentul să nu mai stăm pe margine şi să ne uităm la zeci de moduri de realizare, ci să intrăm pe teren şi să jucăm efectiv.

Rezultatul depinde de noi şi de câte ori ne ridicăm după ce am "căzut".


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu