17.08.2017
Comunicarea este astăzi prezentă pe toate planurile, fiecare alegând să o manifeste pe cea cu care rezonează mai mult.
Suntem foarte vorbăreţi astăzi, avem putere de convingere şi de negociere, mai ales dacă ne folosim de emoţie, dacă transmitem sentimente. Impactul nostru va fi mai mare în funcţie de cât de mult suflet punem în ceea ce spunem, în ceea ce transmitem. Să fim atenţi să ne mai tragem sufletul înapoi, din când în când, pentru a nu ne simţi obosiţi şi fără voce.
De aceea, este o zi foarte bună pentru a ţine cursuri sau prelegeri, pentru a prezenta un produs, o lucrare sau pentru a ţine un speech.
Este important însă să fim atenţi la cuvintele pe care le folosim şi la impactul pe care îl au asupra celorlalţi, de aceea ar fi bine să alegem să nu manipulăm sau să minţim prin ceea ce spunem.
Cealaltă formă de comunicare, scrisul, este şi ea bine reprezentată astăzi, dar şi în următoarele zile, de aceea ar fi un bun prilej să începem un nou proiect în această direcţie deoarece vom avea susţinere mai multe zile până la sfârşitul lunii. Este o perioadă bună pentru a ne aduna ideile şi pentru a alege să le dăm şi celorlalţi, să ne manifestă potenţialul creativ.
Dând şi celorlalţi, primim şi noi în schimb alte idei, informaţii care să ne ducă pe nivelul următor şi să ne ajute să creştem, aducându-ne noi provocări în ceea ce priveşte cunoaşterea, ajutându-ne astfel să echilibrăm mentalul şi să-l ţinem ocupat într-un mod creativ.
Avem provocări în ceea ce priveşte corpul fizic, în sensul că astăzi avem tendinţa de a ne manifesta neiubirea pe care o avem la adresa sa. Este un bun prilej pentru a ne obiectiva şi a vedea ce anume manifestăm greşit faţă de propriul trup şi cum putem corecta acest lucru, pentru că, aşa cum dacă nu avem grijă de automobilul pe care îl conducem nu ne poate duce acolo unde avem nevoie, la fel este şi cu corpul nostru, el fiind automobilul pe care îl conducem în viaţa aceasta, iar fără el, nu putem determina nimic în lumea aceasta fizică.
Avem multă vitalitate astăzi, aşa că am putea să ne ocupăm puţin de grădina noastră, să o mai curăţim, să o mai aranjăm puţin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu