14.08.2017
Maica vine şi ne pregăteşte, în aceste zile, pentru ziua de mâine.
Astăzi, ca şi ieri, energia zilei a fost dominată de energia iubirii, a vindecării acestui sentiment. Suntem puşi intenţionat în tot felul de situaţii, nu tocmai plăcute pentru noi, care au ca scop să ne verifice modul în care am învăţat să manifestăm compasiunea, iubirea, să vedem şi noi unde mai avem de lucrat şi în ce situaţii răspundem cu sentimente de frecvenţă joasă. De asemenea, ne sunt scoase în cale tocmai acele persoane faţă de care nu avem sentimente foarte înălţătoare.
Dar cum spuneam totul face parte din vindecarea acestei luni, aşa că de ce iubirea nu ar fi printre lucrurile de vindecat? Numai în momentul în care vom reuşi să ajungem din nou în aceleaşi situaţii şi nu vom mai experimenta sentimente negative, numai atunci când vom întâlni mereu acele persoane care ne enervau şi vom reuşi să avem cel puţin o atitudine neutră la dresa lor, dacă nu chiar un sentiment de compasiune, ei bine atunci vom putea spune că manifestăm iubirea.
Aşa că astăzi, dacă ne mai enervăm încă la diversele situaţii în care suntem puşi sau la întâlnirea cu diferite persoane, să ne străduim să ne păstrăm calmul, dar mai ales să mulţumim pentru aceste situaţii pentru că acum putem să vedem unde anume mai avem de lucrat. Toate acele sentimente care ne încearcă vin să ne aducă în prim-plan ceea ce noi avem de vindecat la nivel de Sine. Testele de ieri şi de azi ne, dau în final diagnosticul şi ne arată şi ceea ce avem de rezolvat, dar mai ales cum avem de rezolvat.
În privinţa iubirii de Sine, apar din nou în faţă acele lucruri cu care venim din trecut, ceea ce este de rezolvat din alte vieţi, aşa că ar fi bine să ni le notăm cât mai detaliat posibil, pentru că, după ce s-au întâmplat, le vom recunoaşte cu siguranţă şi, în loc să cădem în depresie că iar nu am fost în stare să trecem peste ele, putem vedea cum să scăpăm de ele. Oricum observarea lor este un pas mare, pentru că altă dată am fi considerat că fac parte din noi şi ne-am fi lamentat că aşa suntem noi făcuţi şi că avem ce face.
Ar fi bine să scriem toate aceste reacţii pe care le avem, cât mai detaliat posibil, pentru că astfel reuşim să identificăm problemele şi să le rezolvăm într-un mod eficient.
Să evităm trăncăneala aşa aiurea şi să ne concentrăm pe ceea ce noi avem de făcut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu