luni, 2 octombrie 2017

2.10.2017


După câteva zile de clarificări privind modul în care alegem să ne iubim pe noi înşine şi să manifestăm lucrurile în viaţa noastră, dar şi cele legate de motivaţia de a face, a venit vremea să facem efectiv, să creăm.

Aşa că astăzi ni se dă acces la energia creatoare pentru a o modela fiecare după propria pricepere şi dorinţă, atâta timp cât nu afectăm pe ceilalți şi respectăm regulile Universului.

Indiferent de domeniul în care folosim această energie, important este să alegem să o manifestăm, să nu o lăsăm să ne scape printre degete, pentru că ceea ce facem astăzi cu ea determină activităţile noastre din zilele următoare.

Avem puterea de a crea şi cu ajutorul cuvântului, aşa că să fim atenţi la ceea ce spunem, să folosim această energie pentru a da putere afirmaţiilor noastre pozitive, pentru a modela energia cu ajutorul lor.

Comunicarea indirectă este şi ea favorizată astăzi şi mâine şi ne ajută să ne exprimăm mai bine latura noastră interioară creativă, ne ajută la ceea ce avem de scris sau chiar cu partea artistică.

O atenţie deosebită o avem de acordat astăzi mentalului, modului în care energia de astăzi îl pune în mişcare. Suntem provocaţi să păstrăm un echilibru al lui, să-i dăm voie părţii negative a minţii să-şi spună punctul de vedere, dar fără a da voie acestei părţi negative a minţii să preia controlul vieţii noastre. Menţinând mintea noastră într-o zonă neutră, reuşim să ne păstrăm nivelul de vibraţia ridicat şi astfel să vedem lucrurile aşa cum ele în realitate, nu cum credem noi că sunt.

În privinţa impulsurilor sexuale, să găsim o modalitate de a le rezolva, fie cu ajutorul partenerului, fie cu ajutorul tehnicilor de Tantra, pentru că stagnarea lor poate duce la blocarea meridianelor, afectându-ne astfel întreaga activitate.

Să fim atenţi la minciună şi la denigrarea religiei sau a slujitorilor ei!

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii. 

#manadaledelumina, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu